Călinacho s-a făcut remarcat încă din 2016 pe YouTube prin seria „Poliția YouTube-ului” în care critica alte canale și persoane de pe platformă și din lume, încercând să îmbine critica constructivă cu umorul și ironia, autoclasificându-și activitatea ca pamflet și comparându-se cu personalități ca Radu Banciu. Acesta a apărut în sute de videoclipuri și în ipostaza de gamer, de obicei alături de prieteni pe canalele lor, lucru pe care încă îl practică uneori.
Primele încercări ca artist s-au desfășurat în 2017, când din iulie până în noiembrie a apărut pe „Două cuburi” și a colaborat cu Jamie. Cei doi și-au propus să lanseze un mixtape împreună, însă l-au anulat și au lăsat în urmă două single-uri și două „disstrack-uri” adresate unor creatori de conținut și prezentate în episoadele din controversata serie.
La începutul lui 2018, a publicat piesele „AIA ZIC.” și „BAD BITCH.” pe canalul său, menționând că nu trebuie luate în serios și că au fost postate pentru amuzament, însă își dorește un proiect cu astfel de piese cu aceiași colaboratori, inițiativă la care a renunțat ulterior la fel cum a renunțat la activitatea de pe canal.
Revelația unui artist serios în Călinacho a avut loc când, la invitația lui Maidan de a compune muzică împreună, a luat naștere piesa „Lux” în decembrie 2018. A continuat să lucreze cu Foreign Boys și și-a exprimat dorința de a lansa un mixtape în scurt timp, dar, datorită explorării altor genuri muzicale și a evoluției sale constante din punct de vedere artistic, mixtape-ul a fost amânat lună după lună până a fost conturat în albumul său de debut, PPC, lansat pe 6 ianuarie 2020.
Conceptul femei băutură necaz, la care s-a referit și ca „trapsoul de România”, a luat ființă în 2019 și inițial avea să se materializeze într-un proiect cu Afterparty, dar planul colaborării s-a stins. Albumul a fost lansat pe 8 martie 2021 după ce timp de un an a beneficiat de amânări într-un mod similar cu PPC, în ciuda nerăbdării fanilor.
A lansat al treilea album, într-o bună zi o să fim bine, pe 25 noiembrie 2022. Proiectul a fost realizat în întregime în colaborare cu producători din România, dintre care cel mai mult a contribuit Amtilb, creditat și ca executive producer.
Al patrulea material al artistului, EP-ul ultima noapte de dragoste a fost lansat pe 21 aprilie 2023. Chiar de ziua lui, pe 7 aprilie 2023, Călin a postat pe Instagram un anunț surpriză, unde au fost dezvăluite atât data de lansare, cât și un tracklist însoțit de câteva notițe personale care să dea de ințeles direcția EP-ului.
Femei Bautura Necaz Intro
Calinacho Lyrics
Jump to: Overall Meaning ↴ Line by Line Meaning ↴
I swear, girl, if you leave
Just let me know so I won't look dumb
When you move on
Pleacă, deja e dimineață din nou
Tacă, tot ce a fost nu contează deloc
Și parcă, ziceai de mine că te țineam pe loc
Deodată, vrei să te întorci la ce-a fo'
Vrei să te întorci la ce-a fo'
Vrei să te întorci la ce-a fo'
Vrei să te întorci la ce-a fo'
Vrei să te întorci la ce-a fo' (oh, oh, oh)
Yeah (ah)
Stăteam cu tine, da’ erau doar filme
Și nu credeam c-o să le joci
Sute de sticle, pline de dorințe
M-au ajutat să pot să dorm
Vrei să te întorci la ce-a fo'
Vrei să te întorci la ce-a fo'
Deodată, vrei să te întorci la ce-a fo' (oh, oh, oh)
Yeah, ce-a fo' (ah)
Ce-a fo'
Ce-a fo'
Plea-plea-pleacă, deja e dimineață din nou
Deja e dimineață din nou
Deja e dimineață din nou
Yeah, yeah, yeah (Deja e dimineață din)
Nu mă mai joc, două sute pe bord
N-o să mă mai întorc, am totu' sub control
Doare capu' de mor, da' nu pot să pun stop
Dă ceva ca să torn, să pun paie pe foc
După ce-o să ard, o să strălucim
Nu mai am gust amar, îndoi cu Hennessy
Viața mea-i un pahar, mă asigur că-i plin
Femei băutură necaz un film (ah)
The lyrics of Calinacho's song "Femei Bautura Necaz Intro" convey a sense of loss and longing in a relationship. The singer admits that he is losing interest in the relationship and believes that the person he is addressing won't find anyone better than him. He pleads with her to let him know if she plans to leave, so that he doesn't feel foolish when she moves on.
The chorus repeats the line "Vrei să te întorci la ce-a fo'", which translates to "You want to go back to what was before." This suggests that the person he is singing to wants to return to a previous relationship or situation, indicating a desire for something that has already passed.
The second verse implies that the relationship was built on superficiality, with the line "Stăteam cu tine, da’ erau doar filme" meaning "I was with you, but it was just movies." The mention of "sute de sticle, pline de dorințe" ("hundreds of bottles, full of desires") suggests that alcohol played a role in helping him cope with the relationship.
Overall, the lyrics paint a picture of a troubled relationship where one person is losing interest and the other wants to go back to what was before. It explores themes of longing, regret, and the struggle to let go.
Line by Line Meaning
Losing interest, you won't find no better than this
Becoming uninterested, there is nothing better than what we have
I swear, girl, if you leave
I promise, girl, if you go away
Just let me know so I won't look dumb
Just inform me to avoid embarrassment
When you move on
When you move on
Pleacă, deja e dimineață din nou
Go away, it's morning again
Tacă, tot ce a fost nu contează deloc
Be quiet, everything that happened doesn't matter at all
Și parcă, ziceai de mine că te țineam pe loc
And it seemed like you said I was holding you back
Deodată, vrei să te întorci la ce-a fo'
Suddenly, you want to go back to what was before
Vrei să te întorci la ce-a fo'
You want to go back to what was before
Vrei să te întorci la ce-a fo'
You want to go back to what was before
Vrei să te întorci la ce-a fo'
You want to go back to what was before
Yeah
Yeah
Stăteam cu tine, da’ erau doar filme
I was with you, but it was just movies
Și nu credeam c-o să le joci
And I didn't think you would play them
Sute de sticle, pline de dorințe
Hundreds of bottles, full of desires
M-au ajutat să pot să dorm
They helped me to be able to sleep
Deodată, vrei să te întorci la ce-a fo'
Suddenly, you want to go back to what was before
Yeah, ce-a fo'
Yeah, what was before
Ce-a fo'
What was before
Ce-a fo'
What was before
Plea-plea-pleacă, deja e dimineață din nou
Please-please-please, it's morning again
Deja e dimineață din nou
It's morning again
Deja e dimineață din nou
It's morning again
Yeah, yeah, yeah (Deja e dimineață din)
Yeah, yeah, yeah (It's morning)
Nu mă mai joc, două sute pe bord
I don't play anymore, two hundred on the table
N-o să mă mai întorc, am totu' sub control
I won't come back, I have everything under control
Doare capu' de mor, da' nu pot să pun stop
My head hurts like hell, but I can't stop
Dă ceva ca să torn, să pun paie pe foc
Give me something to pour, to add fuel to the fire
După ce-o să ard, o să strălucim
After I burn, we will shine
Nu mai am gust amar, îndoi cu Hennessy
I don't have a bitter taste anymore, I mix with Hennessy
Viața mea-i un pahar, mă asigur că-i plin
My life is a glass, I make sure it's full
Femei băutură necaz un film (ah)
Women, alcohol, trouble, a movie (ah)
Lyrics © O/B/O APRA AMCOS
Written by: Ciara Nicole Simms, Calin Alexandru
Lyrics Licensed & Provided by LyricFind