Călinacho s-a făcut remarcat încă din 2016 pe YouTube prin seria „Poliția YouTube-ului” în care critica alte canale și persoane de pe platformă și din lume, încercând să îmbine critica constructivă cu umorul și ironia, autoclasificându-și activitatea ca pamflet și comparându-se cu personalități ca Radu Banciu. Acesta a apărut în sute de videoclipuri și în ipostaza de gamer, de obicei alături de prieteni pe canalele lor, lucru pe care încă îl practică uneori.
Primele încercări ca artist s-au desfășurat în 2017, când din iulie până în noiembrie a apărut pe „Două cuburi” și a colaborat cu Jamie. Cei doi și-au propus să lanseze un mixtape împreună, însă l-au anulat și au lăsat în urmă două single-uri și două „disstrack-uri” adresate unor creatori de conținut și prezentate în episoadele din controversata serie.
La începutul lui 2018, a publicat piesele „AIA ZIC.” și „BAD BITCH.” pe canalul său, menționând că nu trebuie luate în serios și că au fost postate pentru amuzament, însă își dorește un proiect cu astfel de piese cu aceiași colaboratori, inițiativă la care a renunțat ulterior la fel cum a renunțat la activitatea de pe canal.
Revelația unui artist serios în Călinacho a avut loc când, la invitația lui Maidan de a compune muzică împreună, a luat naștere piesa „Lux” în decembrie 2018. A continuat să lucreze cu Foreign Boys și și-a exprimat dorința de a lansa un mixtape în scurt timp, dar, datorită explorării altor genuri muzicale și a evoluției sale constante din punct de vedere artistic, mixtape-ul a fost amânat lună după lună până a fost conturat în albumul său de debut, PPC, lansat pe 6 ianuarie 2020.
Conceptul femei băutură necaz, la care s-a referit și ca „trapsoul de România”, a luat ființă în 2019 și inițial avea să se materializeze într-un proiect cu Afterparty, dar planul colaborării s-a stins. Albumul a fost lansat pe 8 martie 2021 după ce timp de un an a beneficiat de amânări într-un mod similar cu PPC, în ciuda nerăbdării fanilor.
A lansat al treilea album, într-o bună zi o să fim bine, pe 25 noiembrie 2022. Proiectul a fost realizat în întregime în colaborare cu producători din România, dintre care cel mai mult a contribuit Amtilb, creditat și ca executive producer.
Al patrulea material al artistului, EP-ul ultima noapte de dragoste a fost lansat pe 21 aprilie 2023. Chiar de ziua lui, pe 7 aprilie 2023, Călin a postat pe Instagram un anunț surpriză, unde au fost dezvăluite atât data de lansare, cât și un tracklist însoțit de câteva notițe personale care să dea de ințeles direcția EP-ului.
vino-ncoa
Calinacho Lyrics
Jump to: Overall Meaning ↴ Line by Line Meaning ↴
Yeah, yeah
Vino să m-ajuți
Să trec de ce-a fost
Și du-mă departe, departe de tot
Toarnă ceva și fă-mă să mor
N-o să știe nimeni ce facem noi
Woah, woah, woah
Lasă-mă, las′ să cad jos, baby
Lasă-mă, las' să cad jos, baby
Mă vrei din nou
Când aseară ziceai că-s mort pentru tine
Nu mă-ntorc pentru tine
Te arunci ca să cazi, da′ nu cazi în gol pentru mine, yeah-ah-ah
Doar vino aproape
Dacă pleci nu e cale de întoarcere
Pune mâna la inimă, spune-mi ce simți
Dacă minți sunt tâmpit că te cred
Oricum
Doar când înunzi poți să distrugi
Totu', u-u
Știi că vorbele tale sunt ca
Drogu-uh-ul, yeah
Fără sentimente
Pân' acum ești singura de mă înțelege
Oriunde te-ai duce sunt aici când timpu′ trece
Prea multe amintiri, de vrei să uiți te bagă-n ceață
Îmi pare rău că nu-s mereu acolo când te-ncearcă
Viața o să fie nedreaptă, cu vorbe îngheață, woah
Dar te învață cum s-ajungi acasă, woah
Vino-ncoa′
Nu mai pleca
Nu mai pleca
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Vino-ncoa'
Nu mai pleca
Nu mai pleca
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
(Yeah)
Amândoi știm prin câte ai trecut da′ tre' să te prefaci că nu
Nu, nu, tre′ să te prefaci că nu
Vreau doar să-mi dai o șansă
Un minut, o să-ți dau tot ce n-ai avut și o să înțelegi și tu
Chiar și când sunt faded
Știu că tot pe tine te-aș alege
Când ești lângă mine totu' trece
Nu mai e rece
Și știu c-am făcut niște greșeli pe care poate nu vrei să le uiți
Te rog lasă trecutu′ în spate și vino aproape
Înc-avem multe de făcut
Woah, woah
Vino-ncoa'
Nu mai pleca
Nu mai pleca
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Vino-ncoa'
Nu mai pleca
Nu mai pleca
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Vino-ncoa′
Nu mai pleca
Nu mai pleca
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Vino-ncoa′
Nu mai pleca
Nu mai pleca
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
The lyrics to Calinacho's song "Vino-ncoa" convey a sense of desire and vulnerability in a relationship. The singer seeks the company and help of their lover, hoping to move on from the past and be taken far away from it all. They want to drown their sorrows, but only in the presence of their lover, keeping their actions a secret from others. The chorus repeats the plea for their lover to stay and not play games with their mind. The song also touches on the singer's realization of their mistakes and their willingness to leave the past behind and be closer to their lover.
The lyrics depict a complex emotional dynamic. The singer expresses a mixture of longing, regret, and a desire for redemption. They acknowledge the unfairness of life and how words can be as addictive as drugs. Despite their flaws, the singer promises to be there for their lover, no matter where they go, and apologizes for not always being there when they are needed. Ultimately, they emphasize the importance of feeling understood and finding their way home amidst life's challenges.
Overall, "Vino-ncoa" conveys themes of desire, vulnerability, redemption, and the complexities of a relationship. The lyrics highlight the singer's longing for their lover's presence and the need for honesty and understanding in their connection.
Line by Line Meaning
My sexy voice
My attractive voice
Yeah, yeah
Yes, yes
Vino să m-ajuți
Come to help me
Să trec de ce-a fost
To move on from the past
Și du-mă departe, departe de tot
And take me far away, far away from everything
Toarnă ceva și fă-mă să mor
Pour something and make me feel alive
N-o să știe nimeni ce facem noi
No one will know what we do
Woah, woah, woah
Expressing excitement or surprise
Lasă-mă, las′ să cad jos, baby
Let me fall down, baby
Mă vrei din nou
You want me again
Când aseară ziceai că-s mort pentru tine
When last night you said I was dead to you
Nu mă-ntorc pentru tine
I won't come back for you
Te arunci ca să cazi, da′ nu cazi în gol pentru mine, yeah-ah-ah
You throw yourself to fall, but you don't fall into emptiness for me
Doar vino aproape
Just come closer
Dacă pleci nu e cale de întoarcere
If you leave, there is no way back
Pune mâna la inimă, spune-mi ce simți
Put your hand on your heart, tell me what you feel
Dacă minți sunt tâmpit că te cred
If you lie, I'm stupid for believing you
Oricum
Anyway
Doar când înunzi poți să distrugi
Only when you flood, you can destroy
Totu', u-u
Everything, u-u
Știi că vorbele tale sunt ca
You know that your words are like
Drogu-uh-ul, yeah
The drug, yeah
Fără sentimente
Without feelings
Pân' acum ești singura de mă înțelege
Until now, you are the only one who understands me
Oriunde te-ai duce sunt aici când timpu′ trece
Wherever you go, I'm here as time passes
Prea multe amintiri, de vrei să uiți te bagă-n ceață
Too many memories, if you want to forget, they throw you in a fog
Îmi pare rău că nu-s mereu acolo când te-ncearcă
I'm sorry I'm not always there when you're in trouble
Viața o să fie nedreaptă, cu vorbe îngheață, woah
Life will be unfair, words freeze, woah
Dar te învață cum s-ajungi acasă, woah
But it teaches you how to get home, woah
Vino-ncoa′
Come here
Nu mai pleca
Don't leave anymore
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Please don't play with my mind
Amândoi știm prin câte ai trecut da′ tre' să te prefaci că nu
We both know what you've been through, but you have to pretend that you don't
Nu, nu, tre′ să te prefaci că nu
No, no, you have to pretend that you don't
Vreau doar să-mi dai o șansă
I just want you to give me a chance
Un minut, o să-ți dau tot ce n-ai avut și o să înțelegi și tu
One minute, I'll give you everything you haven't had and you'll understand too
Chiar și când sunt faded
Even when I'm faded
Știu că tot pe tine te-aș alege
I know I would still choose you
Când ești lângă mine totu' trece
When you're next to me, everything passes
Nu mai e rece
It's not cold anymore
Și știu c-am făcut niște greșeli pe care poate nu vrei să le uiți
And I know I've made some mistakes that maybe you don't want to forget
Te rog lasă trecutu′ în spate și vino aproape
Please leave the past behind and come closer
Înc-avem multe de făcut
We still have a lot to do
Woah, woah
Expressing excitement or surprise
Vino-ncoa'
Come here
Nu mai pleca
Don't leave anymore
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Please don't play with my mind
Vino-ncoa'
Come here
Nu mai pleca
Don't leave anymore
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Please don't play with my mind
Vino-ncoa′
Come here
Nu mai pleca
Don't leave anymore
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Please don't play with my mind
Vino-ncoa′
Come here
Nu mai pleca
Don't leave anymore
Te rog să nu te mai joci cu mintea mea
Please don't play with my mind
Lyrics © O/B/O APRA AMCOS
Written by: Calin Alexandru Hasnas, Evan Emanuel Osborn, Ionut Lazar-Teusan
Lyrics Licensed & Provided by LyricFind